
S-a intamplat in Buzau, dar se poate intampla oriunde in tara nimanui, Romania, se poate intampla si in Pitesti, oricand, la orice ora, si oricui. Doi tineri au fost inconjurati de o haita de caini fara stapan. 12 la numar. Au sunat la „112″ ca sa ceara ajutor. Nu l-au primit. Abia dupa doua ore maidanezii s-au retras, iar oamenii au putut sa plece catre casele lor.
Scena este de groaza, iar daca i-ai povesti-o unui strain nu te-ar crede. Romania este riscanta, este periculoasa, a devenit o jungla urbana. Maidanezii sunt o parte a pericolului care te paste la fiecare pas pe strazile unei tari debusolate. Suntem din lumea a treia si zau daca inteleg ce cautam in Uniunea Europeana, adica in galeria statelor civilizate ale batranului continent. O tara cu sute de mii de caini vagabonzi in libertate este o rusine.
Cand aud despre asemenea intamplari, ii injur birjareste, printre dinti, pe toti prapaditii din politica si din administratie, care, de ani si ani de zile, nu sunt in stare sau nu vor sa rezolve problema cainilor comunitari. In situatia data, si mai abitir mi-e sila de discursurile si de proiectele lor aberante. Oamenii de rand sunt muscati in strada, iar ei discuta de doctrine si de principii si ne investesc banii in fantani arteziene de milioane de euro.
Si ma mai scot din sarite, rau, si acele organizatii neguvernamentale care, agitand, bezmetic, stindardul dragostei pentru animale, contribuie si ele la perpetuarea unei stari de fapt inacceptabile. Una este sa-ti fie dragi cainii, sa ai grija de ei, sa le oferi adapost si hrana, si cu totul alta sa zbieri a protest cand primariile se mai incumeta sa stranga dintre maidanezii de pe strazi. Iar daca vreun membru al vreunei astfel de organizatii ma citeste si are ceva de comentat negativ, ii precizez ca ma numar printre iubitorii de animale. Clar?
Revenind la stirea care a fost motivul acestui comentariu, am ceva de spus si la adresa izmenitilor din Politie. Fandositii care nu s-au deranjat sa le sara in ajutor celor doi tineri merita sa ingroase randurile somerilor. Dar ce zic eu aici? Cum sa le pretinzi sa-si miste dosurile puturoase pentru asa „mizilicuri”? Domnii politisti au treburi serioase de facut, nu de salvat oameni. Si-apoi cum sa-i legitimeze pe cainii agresivi? Nu-i asa?
Vinovati sunt oamenii. Pe de-o parte, toti neputinciosii si indiferentii din politica si din administratie, guvernanti, parlamentari si primari, care mesteca vorbe de douazeci de ani incoace fara a rezolva problemele care conteaza pentru comunitate. Pe de alta, este si vina noastra, a societatii civile. Daca am fi facut, constant si energic, presiune asupra politicienilor si a primarilor, sunt convins ca se gasea solutia. Stam cu maidanezii pe strazi. Unii au uitat, iar altii, mai tineri, nici nu stiu cum este sa te plimbi noaptea, sau chiar ziua in amiaza mare, fara teama ca ai putea fi victima unei haite.
mihaipaulcodunas@yahoo.com
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti.jpg)
