Ministerul Educației și Cercetării a publicat listele și calendarele olimpiadelor naționale și ale concursurilor școlare pentru anul școlar 2025–2026, iar Piteștiul se află în prim-planul acestui calendar educațional național.
Unul dintre cele mai importante evenimente pentru elevii argeșeni este faptul că municipiul Pitești va găzdui etapa națională a Olimpiadei de Informatică – liceu (ONI 2026), competiție care se va desfășura în perioada 26–30 martie 2026.
Etapa județeană a olimpiadei de informatică, atât pentru gimnaziu, cât și pentru liceu, este programată pe 2 martie 2026.
Publicarea calendarelor oferă elevilor și profesorilor din Pitești și din județul Argeș un reper clar pentru pregătirea competițiilor, în condițiile în care rezultatele obținute la olimpiadele din acest an vor sta la baza acordării burselor școlare în anul 2026–2027.
Potrivit Ministerului Educației, regulamentul olimpiadelor a fost rescris după 13 ani, aducând modificări importante:
– calificarea la etapa națională se face doar cu minimum 60 de puncte;
– subiectele și baremele vor fi publicate obligatoriu după încheierea probelor (la etapa județeană, în maximum trei ore);
Argeș: Cei mai buni elevi din țară, la Pitești!
– unele etape pot fi organizate online, pe platforme aprobate de minister;
– elevii din ciclul primar nu mai pot participa la olimpiade și concursuri școlare.
Pe lângă informatică, elevii din Pitești vor participa în 2026 la etapele județene ale principalelor olimpiade naționale:
Limba română – 8 martie
Matematică – 7 martie
Fizică – 14 martie
Biologie – 6 martie
Limba engleză – 14 martie (scris) și 21 martie (oral)
Ministerul Educației a pus la dispoziție și documentele oficiale cu listele și calendarele complete ale olimpiadelor și concursurilor naționale și internaționale, care pot fi descărcate de pe site-ul instituției, conform edupedu.ro.










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)




