Eurial 263×587

Sprijin de 300 de lei pe lună pentru elevi. Cine beneficiază de finanțare

Sprijin de 300 de lei pe lună pentru elevi

Sprijin de 300 de lei pe lună pentru elevi. Cine beneficiază de finanțare

Elevii din învățământul profesional și tehnic (ÎPT) din România vor beneficia de un sprijin lunar de 300 de lei, alături de programe remediale și alte tipuri de ajutor personalizat, în cadrul apelului de proiecte

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222 LA COCOS

„O șansă în plus prin învățământul profesional și tehnic”, lansat în consultare publică de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Bugetul total al apelului este de 140 milioane de euro, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO).

Proiectul vizează creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic, în special pentru elevii din medii defavorizate și cei aflați în risc de abandon școlar.

Subvenția lunară de 300 de lei se acordă elevilor eligibili pentru burse sociale, dar și celor care, deși nu beneficiază oficial de astfel de burse, îndeplinesc criteriile prevăzute de lege.

Această sumă acoperă costuri precum cazarea, masa și transportul.

Apelul este destinat regiunilor mai puțin dezvoltate ale țării: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru.

Sprijin de 300 de lei pe lună pentru elevi. Cine beneficiază de finanțare

Printre beneficiarii eligibili pentru a depune proiecte se numără:

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222

Inspectoratele Școlare Județene;

Unități de învățământ profesional și postliceal;

ONG-uri, asociații și fundații;

Camere de comerț și industrie;

Organizații sindicale și patronale;

Centre Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE);

Asociații profesionale și structuri subordonate Ministerului Educației.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

Apelul acoperă o gamă largă de activități esențiale pentru prevenirea abandonului școlar și creșterea performanțelor elevilor:

Identificarea elevilor în risc de abandon școlar;

Sprijin financiar personalizat (subvenții, cazare, masă, transport);

Programe remediale axate pe citit, matematică și științe, în special pentru elevii de clasa a IX-a;

Formarea cadrelor didactice pentru utilizarea de metode inovative și individualizate de predare;

Informarea și consilierea părinților, în special ai copiilor cu părinți plecați în străinătate;

Asigurarea condițiilor suport (masă caldă, materiale didactice, transport).

930X122 MAIA
Posada Curtea de Arges 555×222

Minimum 70% dintre beneficiarii programelor remediale trebuie să fie elevi din clasa a IX-a, potrivit Ghidului Solicitantului.

Consultarea publică a apelului este în desfășurare.

New Profesional Consult 570×90
263×587 MAIA