Veste importantă despre tichetele de creșă!
Ministerul Muncii propune majorarea valorii tichetelor de creșă acordate părinților salariați, de la 710 lei în prezent la 740 de lei lunar, începând cu luna aprilie 2026.
Măsura este inclusă într-un proiect de ordin pus recent în transparență decizională și urmează să fie adoptată oficial. Dacă va intra în vigoare, noua valoare se va aplica inclusiv pentru lunile august și septembrie 2026.
Tichetele de creșă reprezintă un beneficiu acordat de angajatori salariaților care au copii mici și nu se află în concediu de creștere a copilului. Acestea pot fi folosite pentru plata serviciilor de creșă sau pentru bone autorizate, conform legislației în vigoare.
Sumele sunt acordate lunar, pe suport electronic, și nu sunt supuse contribuțiilor sociale obligatorii, însă sunt impozitate cu 10%, conform avocatnet.ro.
Veste importantă despre tichetele de creșă!
Majorarea vine în contextul modificărilor aduse de Legea nr. 201/2025, care completează cadrul legal privind biletele de valoare. Actul normativ introduce și o alternativă: în cazul în care tichetele nu pot fi emise electronic, angajatorii vor putea plăti direct contravaloarea acestora către creșe sau alte entități similare.
Totuși, această opțiune nu este încă aplicabilă în practică, deoarece normele de aplicare ale Legea nr. 165/2018 nu au fost actualizate pentru a include noile prevederi.
Creșterea valorii tichetelor de creșă vine pe fondul scumpirilor din ultimii ani și are ca scop sprijinirea familiilor tinere în acoperirea costurilor tot mai ridicate pentru îngrijirea copiilor.
Autoritățile susțin că ajustarea periodică a acestor beneficii este necesară pentru a reflecta realitatea economică și pentru a încuraja participarea părinților pe piața muncii.










