Eurial 263×587

Pitești: Se întâmplă în Centru! Ce NU trebuie să ratezi între 4 și 8 august

Alarmă în Argeș: Puternic negativ!

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 4–8 august 2025, o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

Publicul are acces în limita locurilor disponibile, iar activitățile pot fi urmărite și online, pe pagina oficială de Facebook și pe site-ul instituției – www.centrul-cultural-pitesti.ro.

930×122 https://hevy.ro/
555×222 grota rece

Luni, 4 august, ora 16.00 – „Chemarea Japoniei”

Săptămâna debutează cu o prelegere susținută de Ana Maria Balaș, antrenoare de arte marțiale și absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, secția Japoneză-Engleză.

Originară din Pitești, aceasta va vorbi despre parcursul său personal și profesional, pornind de la contactul cu cultura niponă în cadrul cursurilor de arte marțiale organizate de Centrul Cultural Pitești.

„Am chemarea Japoniei de când urmam cursul de arte marțiale, sub îndrumarea antrenorului Tiberiu Tănase. Așa am luat contact cu elemente de cultură și civilizație japoneză, pe care le-am aprofundat în anii de studenție și pe care mi-am propus să le transmit celor interesați”, declară Ana Maria Balaș.

Marți, 5 august

Ora 15.00 – „Florin Pană, un maestru al clapelor!”, dialog în cadrul proiectului „La Vama Vremii”, coordonat de scriitorul și publicistul Nicolae Badiu.

Invitatul ediției este Florin Pană, muzician cunoscut pentru versatilitatea sa artistică, de la jazz la muzică tradițională.

„Florin Pană, artist. Clape. Acordeon și pian. Jazz, muzică lăutărească, orice… Un artist desăvârșit consacrat în compania marilor formații din România”, spune Nicolae Badiu.

Ora 17.00 – „George Matei Cantacuzino, arhitectul aristocrat”, conferință susținută de scriitorul Cristian Cocea, directorul Direcției Județene pentru Cultură Argeș, în cadrul proiectului „Culisele istoriei – Societăți secrete și mari inițiați”.

930X122 MAIA
555×222  MAIA

Miercuri, 6 august

Ora 14.00 – „Personalități argeșene”, dialog coordonat de poetul Virgil Diaconu, directorul revistei „Cafeneaua literară”.

Pitești: Se întâmplă în Centru! Ce NU trebuie să ratezi între 4 și 8 august

Invitatul ediției: scriitorul Mihai Nicolae, doctor în drept, președinte al Institutului „Frații Golescu” și autor al lucrării „Călătorii identitare. Românii megieși”.

Ora 16.00 – „Munții și Teofania”, prelegere susținută de muzeograful și profesorul de istorie dr. Octavian Dărmănescu, în cadrul proiectului „Biografii de Excepție”.

Evenimentul va propune o reflecție asupra simbolismului muntelui și semnificației religioase a sărbătorii Schimbării la Față, celebrată în calendarul ortodox pe 6 august.

„6 august este o bornă unică în creștinism. Lumina taborică va merge în istorie până la finalul timpului, aceeași, de acum două mii de ani, ca o promisiune că nu suntem singuri și în întuneric cum ne-ar dori cineva”, subliniază Octavian Dărmănescu.

Joi, 7 august, ora 14.00 – Lansare editorială

Va avea loc prezentarea numărului 2/2025 al revistei de literatură „Cuvântul Argeșean”, publicație a Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, în cadrul Cenaclului „Armonii Argeșene”, coordonat de scriitorul dr. Adrian Mitroi.

New Profesional Consult 930 x 122
New Profesional Consult-555×222

Vineri, 8 august, ora 11.00 – Recital „Musica Augusta”

Săptămâna se încheie cu un recital muzical susținut de Trupa TANDRES, formată din muzicianul Andrei Tase și medicul cardiolog Adrian Tase, sub genericul „Musica Augusta”.

Toate evenimentele sunt deschise publicului în limita locurilor disponibile, iar cei care nu pot participa fizic pot urmări transmisiunile online ale Centrului Cultural Pitești.

New Profesional Consult 570×90
263×587-2 Grota Rece