Afis Hydrafacial 263 587 px Dara Beuty

Pitești: Spectacol internațional de excepție! Mega festival, între 30 iunie – 3 iulie

Pitești: Spectacol internațional de excepție! Mega festival, între 30 iunie – 3 iulie

Piteștiul îmbracă straie de sărbătoare odată cu deschiderea celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Brâulețul”, eveniment organizat în perioada 30 iunie – 3 iulie 2025 de Palatul Copiilor Pitești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Primăria Municipiului Pitești, Centrul Cultural Pitești, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Primăria Mioveni, Centrul Cultural Mioveni și Primăria Merișani.

Ansambluri din cinci țări, dansuri și tradiții din toate colțurile României

Ediția din acest an aduce la un loc ansambluri folclorice din Polonia, Serbia, Slovacia, Macedonia de Nord, precum și din România, reprezentând zone etnofolclorice cu o bogată moștenire culturală: Arad, Timiș, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Călărași, Dolj, Argeș, București, Dâmbovița, Prahova, Bacău și Tulcea.

TUNEL 930122 (1)
555*222 supernova

Festivalul va debuta astăzi, 30 iunie, la ora 16:30, cu tradiționala paradă a portului popular, desfășurată pe traseul Piața Vasile Milea – Piața Primăriei Pitești, urmată de deschiderea oficială și spectacolul de bun-venit, pe scena din centrul orașului.

Spectacole zilnice, workshopuri și întâlniri culturale

Marți, 1 iulie, delegațiile străine și românești vor fi primite de conducerea Inspectoratului Școlar Județean și a Consiliului Județean Argeș.

Pitești: Spectacol internațional de excepție! Mega festival, între 30 iunie – 3 iulie

Seara, atmosfera se va muta la Mioveni, unde, începând cu ora 16:30, publicul va putea admira momente folclorice autentice, interpretate cu pasiune de participanți.

Miercuri, 2 iulie, începând cu ora 10:00, Muzeul Golești va găzdui workshopul cu tema „Valorizarea tradițiilor – factor de educație identitară”, un moment de reflecție și dialog intercultural.

În aceeași zi, de la ora 16:30, festivalul ajunge în parcul Hanului Merișani, unde va avea loc un nou spectacol dedicat dansului popular.

Final în aplauze pe scena Teatrului de vară „Gheorghe Zamfir”

Joi, 3 iulie, începând cu ora 11:00, Festivalul Internațional de Folclor „Brâulețul” se va încheia în mod festiv, printr-un spectacol grandios susținut de toate ansamblurile participante, pe scena Teatrului de vară „Gheorghe Zamfir” din Pitești.

Foto: Descriptiv

930 x122 grota rece
555×222 grota rece
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti