Pitești. Spectacole inedite în Centru între 13-17 iulie
Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 13-17 iulie, o nouă serie de evenimente dedicate iubitorilor de cultură, literatură, muzică și istorie.
Manifestările vor avea loc în Sala Ars Nova de la Casa Cărții, vor putea fi urmărite și online, pe pagina de Facebook și pe site-ul instituției, iar accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Săptămâna debutează luni, 13 iulie, cu prelegerea „Conexiuni Culturale”, susținută de Argentina Culcuș, managerul Centrului „Doina Argeșului”.
În aceeași zi va fi lansat volumul „Studii de Literatură Contemporană”, semnat de scriitoarea Maria Mona Vâlceanu.
Șah, muzică, Eminescu și istoria Muscelului
Marți, publicul este invitat la un dialog despre culisele organizării turneelor de șah, având-o invitată pe Alina Beldiman, urmat de spectacolul vocal-instrumental „Cine sunt eu?”, susținut de elevii Școlii de Muzică „Magia Muzicii by Buștean Family”.
Miercuri sunt programate o conferință dedicată sonetului eminescian, susținută de profesoara Iudita Dodu Ieremia, și un dialog despre familie, cultură și poezie, alături de Dorina și Mihai Moise.
Joi, atenția se mută spre patrimoniul argeșean, odată cu prezentarea monografiei „O Istorie Alternativă a Botenilor Muscelului”, semnată de avocatul dr. Valentin-Stelian Bădescu. Volumul, care depășește 700 de pagini și este prefațat de academicianul Ioan-Aurel Pop, readuce în prim-plan istoria comunei Boteni și personalități precum Petre Țuțea, Ion Chelcea și Gavriil Prunoiu.
Seria manifestărilor continuă cu conferința „Teologhisirea ca mod de cunoaștere și mod de viețuire pătimitor”, susținută de părintele Picu Ocoleanu, profesor la Facultatea de Teologie din Craiova, în cadrul proiectului „Colocviile Municipiului Pitești”.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)









