263 x 587 eurial

Pitești. Urmează zile pline de evenimente care nu trebuie ratate în Centru 

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 13–17 mai 2026, o nouă serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, dedicate publicului de toate vârstele.

Programul include conferințe, lansări editoriale, dialoguri tematice, activități dedicate terapiei prin muzică și competiții de dans sportiv.

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Manifestările se vor desfășura în Sala Ars Nova de la Casa Cărții și la Sala Sporturilor Pitești, iar accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile, cu excepția concursurilor sportive unde participarea se face pe bază de taxă.

Evenimentele vor putea fi urmărite și online pe pagina oficială de Facebook și pe site-ul Centrului Cultural Pitești.

Seria evenimentelor debutează miercuri, 13 mai, de la ora 11:00, cu prelegerea „Farmecul și înțelepciunea limbii române istorice și poporane”, susținută de profesorul și eminescologul Lucian Costache, în cadrul proiectului „Teme culturale în emoții raționale”.

Întâlnirea își propune să readucă în atenția publicului frumusețea limbii române și universul cultural eminescian.

În aceeași zi, de la ora 16:00, va avea loc lansarea volumului electronic „Biserica domnească din Pitești. 370”, semnat de Octavian Dărmănescu.

Evenimentul marchează 370 de ani de la construirea Bisericii Domnești „Sfântul Gheorghe”, unul dintre cele mai importante monumente istorice și spirituale ale municipiului Pitești.

Centrul Cultural Pitești-evenimente

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

Joi, 14 mai, de la ora 15:00, publicul este invitat la dialogul cu tema „Tăcere”, organizat în cadrul proiectului „Viața merge înainte!”, coordonat de poeta Simona Vasilescu. Invitații evenimentului, Amalia Roșu Laurențiu și Mircea Laurențiu, vor aborda teme legate de terapiile complementare și dezvoltarea personală.

Tot joi, de la ora 17:00, psihologul clinician și meloterapeutul Anișoara Anghel va susține conferința „Meloterapia în autism”, dedicată impactului muzicii asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor și tinerilor diagnosticați cu autism.

Evenimentul va include și un moment artistic special oferit de un tânăr care a urmat timp de 13 ani terapie prin muzică.

Weekendul aduce în prim-plan dansul sportiv.

În zilele de 16 și 17 mai, la Sala Sporturilor Pitești se va desfășura cea de-a XXXVIII-a ediție a Concursului Național de Dans Sportiv „Cupa României – Dansul Florilor”, coordonată de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb.

Competiția va reuni aproximativ 600 de concurenți, cu vârste între 4 și 45 de ani, reprezentând 40 de cluburi din întreaga țară.

Sâmbătă, 16 mai, de la ora 09:00, se vor desfășura probele de dans sportiv standard și latino.

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Duminică, 17 mai, tot de la ora 09:00, vor avea loc competițiile dedicate tinerelor talente, cu probe de dans modern, streetdance, balet, gimnastică, dans de caracter și Latino Show.

Prin proiectele propuse, Centrul Cultural Pitești continuă să ofere publicului întâlniri valoroase și experiențe culturale menite să inspire și să apropie comunitatea.

Pitești. Urmează zile pline de evenimente care nu trebuie ratate în Centru 

Foto articol: Facebook Primăria Municipiului Pitești

Foto principal: Descriptiv

570 X 90 CAPRA 3
imm 263×587