Centrul Cultural Pitești invită publicul să participe în acest weekend la vernisajul dedicat celei de-a XI-a ediții PITART.
Iubitorii de artă sunt așteptați, sâmbătă, 29 august, la vernisajul Taberei Internaționale de Creație Plastică – Pictură, Grafică PITART, ajunsă la cea de-a XI-a ediție.
Evenimentul va avea loc de la ora 17.00, la Galeria de Artă Ilfoveanu&Badea din Pitești, unde publicul va putea descoperi lucrările realizate de cei 17 artiști participanți în cadrul taberei.

Vernisajul reprezintă un moment de întâlnire între artiști și public, oferind iubitorilor de artă posibilitatea de a-i cunoaște pe creatorii care au participat la ediția din acest an și de a admira lucrările realizate în perioada taberei.
Curatorul evenimentului, Stela Maria Lucici, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești, consideră că noua ediție PITART contribuie la îmbogățirea patrimoniului cultural al municipiului.
„Piteștiul va fi înnobilat cu noi opere de patrimoniu”, transmite Stela Maria Lucici.
Despre lucrările expuse și despre creațiile artiștilor participanți va susține o prelegere tematică Ana Amelia Dincă, critic de artă.
Cea de-a XI-a ediție a Taberei Internaționale de Creație Plastică PITART reunește artiști din domeniul picturii și graficii și continuă proiectul dedicat promovării creației plastice și consolidării vieții culturale din Pitești.











