Centrul Cultural Pitești propune publicului, în perioada 10-14 august, o serie de evenimente cultural-educative, literare și de dezvoltare personală, reunind scriitori, profesori, istorici, artiști și oameni de cultură.
Manifestările se vor desfășura în Sala Ars Nova de la Casa Cărții, iar o parte dintre acestea vor putea fi urmărite și online, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești și pe site-ul instituției, www.centrul-cultural-pitesti.ro.
Publicul este așteptat la evenimente în limita locurilor disponibile.
Programul debutează luni, 10 august, cu două întâlniri dedicate literaturii și dialogului cultural.
De la ora 13.00, are loc o nouă ediție a Cenaclului „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români, Filiala Argeș, scriitorul și doctorul Adrian Mitroi.
În aceeași zi, de la ora 15.00, iubitorii de poezie sunt invitați la dialogul „Poezie și afecte”, organizat în cadrul proiectului „Personalități Culturale”, coordonat de scriitorul Jean Dumitrașcu.
Invitata întâlnirii este scriitoarea și profesoara Simona Liutiev.

Seria manifestărilor continuă marți, 11 august, de la ora 16.00, cu dialogul „Ne Vedem în August”, parte a proiectului cultural „Mari Iubiri ale Literaturii Universale”, coordonat de poeta și profesoara de limba și literatura română Raluca Hana Sandu.
Invitată este profesoara și traducătoarea de limba arabă și germană Etuș Ciomoș.
Miercuri, 12 august, agenda culturală cuprinde două evenimente.
De la ora 11.00, scriitorul, eminescologul și profesorul de limba și literatura română Lucian Costache susține prelegerea „Minunile auzului și ale graiului: interjecțiile”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Teme Culturale în Emoții Raționale”.
Începând cu ora 17.00, publicul este invitat la dialogul „Respectul pentru tradiție şi un mesaj literar sincer și emoționant”, organizat în cadrul proiectului cultural „De Profundis în Artă, Cultură, Viață…”, coordonat de scriitoarea Cristina Onofre Rousseau. Invitată este poeta Elena Toteanu.
Programul de joi, 13 august, aduce în atenția publicului teme istorice, culturale și muzicale.
De la ora 13.00, istoricul Ștefan Dumitrache, managerul Muzeului Municipal Curtea de Argeș, susține prelegerea „Unitate și naționalism”, parte a proiectului cultural „România, țară europeană, și lungul său drum de conectare la valorile europene”.
Seara, de la ora 17.00, Sala Ars Nova găzduiește un eveniment dedicat muzicii și poeziei: „Sub aceeași lună”, dialog și recital muzical desfășurat în cadrul proiectului „Medalion Cultural cu Stelian Necșoi”. Evenimentul este coordonat de cantautorul, poetul, artistul plastic și profesorul de limba și literatura română/franceză Stelian Necșoi și îi are ca invitați pe artiștii Mihaela Cezara Gheuca, Vlad Scurtu, Ramy Fares (Egipt) și Maya Burloiu.
Prin diversitatea temelor abordate, de la poezie și literatură universală la istorie, tradiție, educație și muzică, evenimentele propuse de Centrul Cultural Pitești oferă publicului oportunitatea de a participa la întâlniri cu personalități ale vieții culturale și de a descoperi perspective noi asupra artei, culturii și societății.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)

