Centrul municipiului Pitești a fost sâmbătă seară scena unui spectacol memorabil: închiderea oficială a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați” – ediția a XXXVIII-a, desfășurat în județul Argeș în perioada 1–5 iulie.
Evenimentul a transformat Piața „Vasile Milea” într-un loc al bucuriei și al tradiției, unde sute de spectatori au asistat la parada ansamblurilor folclorice și la un recital extraordinar susținut de Orchestra „Doina Argeșului”.
Într-un cadru festiv, organizatorii festivalului – Consiliul Județean Argeș, reprezentat de vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, și Direcția Cultură, Turism și Tineret, condusă de Roxana Stoenescu, împreună cu Centrul Județean de Cultură și Arte „Doina Argeșului”, prin managerul Argentina Culcuș – au oferit Trofeul „Carpați” și Diplome de Excelență ansamblurilor participante:

– România – Pitești: Ansamblul Folcloric „Doina Argeșului”
– Turcia – Ankara: Polatli Belediyesi Halk Oyunlari Toplululgu
– România – Tulcea: Ansamblul Folcloric „Plai de Dor Niculițel”

– Bulgaria – Sofia: Folklore Ensemble „Kremikovtsi”
– Macedonia de Nord: ZKUD „Negorci”
Spectacol în stradă cum n-a mai văzut Piteștiul! Festivalul de 50 de ani care a transformat orașul
– Polonia: Dance Group „Krąg”
– România – Bascov: Ansamblul Folcloric „Doina Bascovului”

Spectacolul care a urmat a adus în fața publicului larg dansuri, costume tradiționale și cântece autentice din cinci țări, într-un adevărat tur folcloric internațional.
Ediția din 2025 a fost una jubiliară, marcând 50 de ani de la debutul Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”.

Peste 200 de artiști au evoluat pe scenele festivalului, în cele cinci zile de eveniment desfășurate la Curtea de Argeș, Topoloveni, Costești, Mioveni și Pitești.

Consiliul Județean Argeș le-a transmis mulțumiri tuturor celor implicați în buna desfășurare a festivalului – primării, centre culturale, case de cultură – care au contribuit la succesul unei ediții de neuitat.














