Accident cumplit! Două vieți curmate și o persoană luptă pentru viață
Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe Centura de Nord a municipiului Craiova (DN 65 F), implicând un autoturism și o betonieră.
Tragedia a avut loc în apropierea zonei industriale, iar impactul a fost deosebit de violent.
La fața locului au intervenit rapid echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și una de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).
De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD pentru a sprijini intervenția.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, în accident au fost implicate trei persoane.
Din păcate, două dintre acestea au fost declarate decedate la fața locului, în timp ce a treia victimă a fost transportată de urgență la spital cu multiple traumatisme.
Reprezentanții IPJ Dolj au transmis că traficul rutier este complet blocat pe DN 65 F – Centura de Nord a Craiovei, iar polițiștii se află la fața locului pentru a dirija circulația și pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
„Vă recomandăm să manifestați atenție și prudență în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor“, a transmis IPJ Dolj.
În prezent, se desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Se estimează reluarea normală a circulației în jurul orei 22:00.
Accident cumplit! Două vieți curmate și o persoană luptă pentru viață
Sursa: Info Tafic 24












