Accident cumplit! S-a răsturnat cu mașina și a murit pe loc!
Un grav accident rutier deosebit de grav, s-a produs, astăzi, pe DN1, la ieșirea din Miercurea Sibiului, în zona de limită dintre județele Sibiu și Alba.
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a decedat după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, la sosirea echipajelor de intervenție, victima a fost găsită încarcerată și inconștientă.
Pompierii au intervenit de urgență pentru descarcerarea bărbatului, estimat inițial la aproximativ 50 de ani.
„Din nefericire, acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul prezent la fața locului fiind nevoit să declare decesul”, au precizat reprezentanții ISU Sibiu.
La intervenție au fost mobilizate două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o autospecială de primă intervenție.
În sprijinul pompierilor sibieni au acționat și un echipaj SMURD din cadrul ISU Alba, precum și o ambulanță a SAJ Alba.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Alba, din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că bărbatul, domiciliat în județul Sibiu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Autoturismul a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.
Impactul a fost extrem de violent, iar șoferul nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.
Accident cumplit! S-a răsturnat cu mașina și a murit pe loc!
Sursa: Facebook Info Trafic 24





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti-1.jpg)





