Un accident rutier deosebit de grav s-a produs luni dimineață, în zona localității Sânpaul, județul Cluj, unde două camioane și un autoturism au fost implicate într-o coliziune violentă.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în urma impactului, șase persoane au fost rănite, însă bilanțul s-a agravat dramatic după intervenția echipajelor de salvare.
Cinci dintre victime, aflate în autoturism, au rămas încarcerate și au fost extrase de pompieri dintre fiarele contorsionate ale mașinii.
Din păcate, pentru cele cinci persoane nu s-a mai putut face nimic. Reprezentanții ISU Cluj au precizat că victimele prezentau leziuni incompatibile cu viața în momentul în care au fost scoase din autoturismul puternic avariat, conform stiripesurse.ro.
La locul accidentului au intervenit de urgență patru autospeciale de descarcerare, două ambulanțe SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter SMURD de la Punctul Aeromedical Jibou, pentru a sprijini intervenția.
Pompierii au acționat contracronometru pentru scoaterea victimelor încarcerate, în condiții extrem de dificile, din cauza deformării severe a autoturismului.
Trafic complet blocat pe DN 1F
În urma accidentului, traficul rutier pe DN 1F a fost blocat pe ambele sensuri de circulație, pentru a permite intervenția echipajelor de salvare și efectuarea cercetărilor la fața locului.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
Accident deosebit de grav! Cinci bărbați morți pe loc
Foto: stiripesurse.ro





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)







