263x587px-mst Euro Expo

Accident grav în Argeș: Multiple victime încarcerate

Accident grav în Argeș: Multiple victime încarcerate

Un accident rutier s-a produs astăzi în comuna Albeștii de Argeș, unde două autoturisme au fost implicate într-n puternic impact.

La fața locului au intervenit pompierii cu trei echipaje de intervenție, sprijiniți de o ambulanță SAJ.

930X122 MAIA
555×222  MAIA

Potrivit informațiilor transmise de ISU Argeș, la sosirea echipajelor de salvatori, două persoane se aflau blocate într-unul dintre vehicule, fiind în imposibilitatea de a se evacua singure.

Pompierii au acționat rapid pentru extracția victimelor, care au fost preluate ulterior de echipajele medicale.

Accident grav în Argeș: Multiple victime încarcerate

În total, trei persoane au fost monitorizate și transportate la spital pentru investigații suplimentare: una de către echipajul SMURD, iar celelalte două cu autospeciala ATPVM (Autospecială pentru Transportul Personalului și Victimelor Multiple), transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.

Echipajele de pompieri au asigurat zona și au luat măsurile specifice de prevenire a incendiilor, până la îndepărtarea oricărui pericol.

Foto: ISU Argeș

570x90px-mst euroexpo
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti