Un accident rutier s-a produs în această seară în satul Cerbu, comuna Albota, județul Argeș.
În incident a fost implicat un singur autoturism, marca Dacia Logan.
Conform informațiilor obținute de ePitești pe surse, șoferul autoturismului a pierdut controlul asupra mașinii, aceasta părăsind partea carosabilă și ajungând într-un șanț.
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), precum și polițiștii.
Potrivit acelorași surse, în autoturism se afla un tânăr în vârstă de aproximativ 23 de ani, care s-a autoevacuat înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
Acesta era rănit și a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD.
Ulterior, tânărul a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Aceleași surse susțin, că posibila cauză a producerii accidentului ar fi fost neadaptarea vitezei la condițiile de drum, într-o curbă.
Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Precizăm că informațiile prezentate până în acest moment sunt obținute din surse și urmează să fie confirmate oficial de autoritățile competente.
Știrea este în curs de actualizare.
Vom reveni cu informații oficiale imediat ce acestea vor fi disponibile.
Accident grav, în Argeș! Un tânăr de 23 de ani a intrat cu Loganul într-un șanț!
Foto: Descriptiv











