263 X 587 CUMPANA 1

Accident grav! O fată de 12 ani a fost rănită

Un accident rutier grav s-a produs în această seară, pe DN 64, drumul care leagă municipiile Râmnicu Vâlcea și Drăgășani.

Accidentul a avut loc în zona Marcea, pe raza localității Ionești, unde, din primele informații, o dubă și un autoturism au intrat în coliziune.

930X122 MAIA
555×222 grota rece

La momentul apelului la numărul de urgență 112, au fost anunțate trei posibile victime.

La fața locului au fost mobilizate echipaje medicale, care au evaluat persoanele implicate în accident.

Ulterior, o minoră în vârstă de 12 ani a fost preluată de cadrele medicale.

Aceasta prezenta o plagă la nivelul feței și a primit îngrijiri medicale.

La locul accidentului au ajuns și polițiștii din cadrul Poliției Drăgășani, care efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs coliziunea.

În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat temporar pe ambele sensuri.

Ulterior, circulația a fost deviată prin parcarea din apropiere, până la finalizarea cercetărilor desfășurate de polițiști.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Cercetările continuă, iar în funcție de concluziile anchetei urmează să fie stabilite cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Știrea este în actualizare.

Vom reveni cu informații!

Accident grav! O fată de 12 ani a fost rănită

Sursa: seintamplainvalcea.ro

fngcimm BANNER 570×90
263×587-2 Grota Rece