Accident grav pe A1! Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă, 15 august, pe autostrada A1, la kilometrul 272, pe sensul Sebeș–Sibiu, în apropierea localității Săliște.
Un autoturism a intrat în coliziune cu remorca unui ansamblu TIR, iar patru persoane, printre care doi copii, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, conform adevarul.ro.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sibiu, un bărbat de 42 de ani, cetățean străin, care conducea autoturismul pe A1, a intrat în coliziune cu remorca TIR-ului care circula în fața sa.
Accident grav pe A1! Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
Ansamblul de vehicule era condus de un bărbat de 31 de ani, din județul Dâmbovița.

La locul accidentului au intervenit trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea salvatorilor, o femeie aflată în autoturism era încarcerată și a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Aceasta a fost scoasă din mașină conștientă și cooperantă.
Accident grav pe A1! Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În urma evaluării medicale, patru persoane au fost transportate la spital: o femeie cu multiple traumatisme, un bărbat cu traumatisme craniene și toracice, un copil în vârstă de 6 ani cu traumatism cranian și un copil de 2 ani, care nu prezenta semne vizibile de traumă, dar a suferit un atac de panică.
Șoferul autocamionului, în vârstă de 31 de ani, a refuzat transportul la spital, potrivit reprezentanților ISU Sibiu.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.












