263 x 587 eurial

Accident grav pe DEx12: Un TIR scăpat de sub control, a ajuns pe contrasens

Accident grav pe DEx12: Un TIR scăpat de sub control, a ajuns pe contrasens

Accident grav pe DEx12: Un TIR scăpat de sub control, a ajuns pe contrasens

Un accident rutier grav s-a produs în urmă cu puțin timp pe DEx12, în apropierea intersecției cu autostrada A1, incidentul afectând serios circulația rutieră în zonă.

IMM 930×122
555×222  MAIA

Traficul pe sensul de mers către Pitești este complet blocat, în timp ce pe sensul opus, către Craiova, se circulă restricționat, doar pe banda a doua.

Din imaginile disponibile reiese că un autotren (TIR) a pătruns prin separatoarele de sens, ajungând pe carosabilul opus, după care s-a răsturnat în afara drumului, în afara părții carosabile a DEx12.

Impactul a fost unul violent, iar zona este considerată, în prezent, nesigură pentru traficul rutier.

La acest moment, nu este confirmat dacă există victime, iar cauza exactă a producerii accidentului nu a fost stabilită.

La fața locului se află un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care evaluează situația medicală și acordă asistență, dacă este necesar.

Circulația în zonă se desfășoară cu dificultate, iar șoferii sunt sfătuiți să evite sectorul afectat și să urmeze rute alternative, până la finalizarea intervenției și degajarea carosabilului.

Autoritățile urmează să revină cu informații oficiale pe măsură ce ancheta avansează.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

Știre în curs de actualizare.

Sursa foto: Info Trafic Pitești Facebook

Accident grav pe DEx12: Un TIR scăpat de sub control, a ajuns pe contrasens

New Profesional Consult 570×90
New Profesional Consult 263×587