Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs în această dimineață pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, în apropierea localității Cristian. Șapte persoane au fost implicate, iar patru dintre acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru investigații medicale.
La locul accidentului au intervenit polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu și trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic. De asemenea, au fost mobilizate o autospecială pentru transportul victimelor multiple, o autospecială de descarcerare și una de stingere.
Patru răniți au fost transportați la spital
În urma evaluării medicale efectuate la fața locului, patru persoane au fost transportate la UPU Sibiu, toate fiind conștiente conform sibiu100.ro.
Este vorba despre un tânăr de 19 ani, cu traumatism cranian și la un picior, o femeie de 48 de ani, cu traumatism la mână, o femeie de 52 de ani, cu traumatism toracic, și un bărbat de 62 de ani, care a suferit un traumatism la mână.
Celelalte trei persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.
Trafic îngreunat pe A1
Din cauza accidentului, circulația rutieră s-a desfășurat temporar doar pe o singură bandă de mers, iar polițiștii le-au recomandat șoferilor să manifeste prudență și să respecte indicațiile echipajelor aflate în zonă.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Accident în lanț pe Autostrada A1, spre Sibiu: Șapte persoane implicate, patru au fost transportate la spital
Foto: ISU Sibiu







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)


![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)


