263×587 MAIA

Accident pe DEx12. Un Range Rover s-a răsturnat după impactul cu un alt autoturism

Accident pe DEx12. Un Range Rover s-a răsturnat după impactul cu un alt autoturism

Un accident rutier s-a produs pe parcursul nopții pe Drumul Expres 12 (DEx12), la kilometrul 111+300, pe sensul de mers Craiova – Autostrada A1.

Din primele informații disponibile până la acest moment, în eveniment au fost implicate două autoturisme.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult-555×222

Conform imaginilor de la fața locului, în urma impactului, unul dintre vehicule s-a răsturnat pe carosabil, iar ambele mașini au suferit avarii importante.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii, care au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI), pentru eliminarea oricărui pericol ce putea apărea după producerea accidentului.

Din fericire, potrivit informațiilor transmise până la acest moment, nu au fost înregistrate victime, astfel că niciuna dintre persoanele aflate în cele două autoturisme nu a avut nevoie de îngrijiri medicale sau de transport la spital.

Accidentul s-a soldat exclusiv cu pagube materiale, însă imaginile de la fața locului arată amploarea impactului.

Unul dintre autoturisme a rămas răsturnat pe partea carosabilă, iar celălalt a suferit avarii serioase în zona laterală.

Cauzele producerii evenimentului rutier urmează să fie stabilite de autoritățile competente, în urma cercetărilor efectuate la fața locului.

930 x122 grota rece
555×222 grota rece

Accident pe DEx12. Un Range Rover s-a răsturnat după impactul cu un alt autoturism

570×90 MAIA
New Profesional Consult 263×587