În ultimele ore, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină la două accidente rutiere produse în județ.
Primul accident s-a produs în comuna Corbi, satul Corbi, unde un autoturism a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Curtea de Argeș, cu o autospecială de intervenție dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Ajunși la locul accidentului, salvatorii au găsit o persoană încarcerată în interiorul mașinii, pe care au reușit să o extragă în siguranță.
Victima era conștientă și cooperantă, fiind preluată de urgență de echipajul SAJ pentru evaluare medicală și transport.
Pompierii au asigurat, de asemenea, măsurile de prevenire a incendiilor și de înlăturare a pericolelor din zonă.
Accidente grave în Argeș: Persoană încarcerată, multiple victime, mașini distruse
Cel de-al doilea accident a avut loc în comuna Mozăceni, satul Mozăceni, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.
La intervenție au fost mobilizați pompierii de la Punctul de Lucru Rociu, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți de un echipaj SAJ.
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Paramedicii SMURD au asistat o femeie de aproximativ 63 de ani, care acuza dureri toracice, și au transportat-o la spital.
Cealaltă victimă, un bărbat, a fost preluată de echipajul SAJ. Pompierii au rămas la fața locului pentru a asigura măsurile necesare de prevenire a incendiilor și alte pericole asociate accidentului.
Foto: ISU Argeș