Argeș, dimineață de coșmar pe șosea! Accident cu intervenție de urgență
UPDATE, ORA 10:06
”Polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule, pe DC 83, pe raza comunei Țițești.
Pentru asigurarea intervenției rapide, pe principiul celui mai apropiat echipaj, la fața locului au fost direcționați polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, urmând ca cercetările să fie preluate ulterior de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un minor de 16 ani, din Davidești, care conducea un autovehicul din categoria A1, circulând din direcția Davidești spre DN 73, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neasigurării corespunzătoare la schimbarea direcției de mers spre stânga, pentru încadrarea pe podul de acces al unui imobil adiacent drumului pe care circula, a fost lovit de un autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, din Țițești, care era angajat în efectuarea manevrei de depășire.
Argeș, dimineață de coșmar pe șosea! Accident cu intervenție de urgență
În urma impactului a rezultat rănirea minorului de 16 ani care conducea autovehiculul din categoria B1, precum și a pasagerului din același autovehicul, respectiv un alt minor, de 17 ani, din Pitesti.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.”, transmite IPJ Argeș.
UPDATE, ORA 09:13
Personalul medical a acordat îngrijiri de urgență pentru două persoane, în vârstă de aproximativ 16 și 17 ani.
Adolescentul de 17 ani a suferit un traumatism la nivelul coloanei vertebrale, iar cel de 16 ani a fost diagnosticat cu un traumatism la umăr.
După evaluarea stării de sănătate, ambele persoane au fost transportate la spital pentru investigații și tratament suplimentar.
La fața locului, pompierii au intervenit pentru a asigura măsurile de prevenire a incendiilor, conform procedurilor specifice în astfel de situații.
ȘTIREA INIȚIALĂ, ORA 08:21
Un accident rutier a avut loc în această dimineață, 14 mai, în comuna Țițești (Valea Stânii), județul Argeș.
Două autoturisme au fost implicate în evenimentul produs în urmă cu puțin timp.
La fața locului au intervenit de urgență echipajele medicale și de salvare.
Argeș, dimineață de coșmar pe șosea! Accident cu intervenție de urgență
Intervin pompierii de la Detașamentul Mioveni, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Până la această oră nu se cunoaște cu exactitate cauza producerii accidentului.
Deocamdată, nu există informații confirmate privind posibile victime.
Poliția rutieră efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs coliziunea și cine se face vinovat.
Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pentru scurt timp, până la degajarea carosabilului.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce ancheta avansează și vor fi disponibile mai multe informații oficiale.