Argeș. Un șofer a intrat cu mașina într-o stație de autobuz!
Update, ora 17:05
Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 15:00, pe raza comunei Bradu, unde două autoturisme au intrat în coliziune.
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD, care a acordat primul ajutor unei victime.
În urma impactului, a fost avariată și o conductă de gaze, ceea ce a necesitat intervenția specialiștilor.
Pompierii au acționat suplimentar cu un echipaj CBRN pentru limitarea riscurilor și asigurarea zonei.
Știrea inițială, ora 16:08
Un accident rutier s-a produs astăzi în comuna Bradu, după ce un autoturism a intrat într-o stație de autobuz.

Din primele informații, în incident ar fi fost implicat un singur vehicul, care a suferit avarii majore în partea din față.
Imaginile surprinse la fața locului arată că impactul a fost puternic, mașina fiind avariată aproape în totalitate în partea din față.
În acest moment nu se cunosc detalii clare privind existența unor victime, autoritățile urmând să stabilească dacă în stație se aflau persoane în momentul producerii accidentului.
De asemenea, este posibil ca pompierii să intervină pentru degajarea autoturismului și pentru asigurarea zonei, astfel încât traficul să nu fie blocat.
Cauzele exacte ale accidentului vor fi stabilite în urma cercetărilor.







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



