263 x 587 eurial

Argeș. Tânăr de 19 ani prins în dublă ilegalitate

Argeș. Tânăr de 19 ani prins în dublă ilegalitate

Argeș. Tânăr de 19 ani prins în dublă ilegalitate

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Mioveni, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Incidentul a avut loc în data de 26 mai, pe DJ 731, în comuna Dărmănești, în timpul unor verificări efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, autoturismul avea aplicate numere de circulație provizorii, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că șoferul figura cu permisul suspendat.

Dosar penal pentru conducere fără drept

În acest caz, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, sub forma conducerii unui autovehicul în perioada suspendării dreptului de a conduce.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Fără asigurare obligatorie auto

De asemenea, verificările au scos la iveală faptul că vehiculul nu avea poliță RCA valabilă.

Pentru această abatere a fost aplicată o sancțiune contravențională conform legislației în vigoare.

Totodată, polițiștii au dispus măsuri complementare, respectiv retragerea autorizației provizorii de circulație și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare provizoriu.

IMM 930×122
555×222  MAIA

Argeș. Tânăr de 19 ani prins în dublă ilegalitate

Foto: descriptiv

570×90 LA COCOS
263×587 MAIA