HerasMed (263 x 587 px)

Copil de 11 ani lovit cu mașina de propria mamă!

Copil de 11 ani lovit cu mașina de propria mamă!

Un băiat în vârstă de 11 ani a ajuns joi după-amiază la Spitalul Municipal Piatra-Neamț, după ce a fost accidentat de mașina condusă de propria mamă.

HerasMed (930 x 122 px)
PIZZERIA SAPORI 555 222

Incidentul s-a petrecut astăzi, într-o zonă rezidențială liniștită, pe o stradă secundară, în momentul în care femeia efectua manevra de mers înapoi pentru a parca automobilul.

Conform primelor date comunicate de Poliția Neamț, şoferița, în vârstă de 42 de ani, a dat cu spatele fără să observe că băiatul se afla pe trotuarul din apropierea autoturismului.

În timpul manevrei, partea laterală a mașinii l-a lovit pe copil, care a căzut pe asfalt. Victima a fost găsită conștientă și cooperantă de către trecători, care au anunțat imediat autoritățile și au acordat primul-ajutor până la sosirea ambulanței.

La fața locului a sosit un echipaj SMURD, care după evaluarea inițială l-a transportat de urgență pe minor la secția de Pediatrie a Spitalului Municipal.

Conform surselor medicale, băiatul a suferit contuzii la un membru inferior și escoriații superficiale, fiind internat pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Starea acestuia este stabilă, iar medicii spun că va putea fi externat în câteva zile, dacă nu apar complicații.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

pizzeria sapori  930 122
555×222  MAIA

Şoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fapt ce exclude consumul de alcool în producerea incidentului.

Ancheta urmează să stabilească dacă manevra a fost efectuată cu neglijenţă și dacă au fost încălcate alte reguli de circulație sau de siguranță rutieră.

Copil de 11 ani lovit cu mașina de propria mamă!

Sursa: Observatornews.ro

263×587 grota rece