Apar noi informații grave în cazul accidentului rutier produs luni seară pe DJ 703B, pe strada Alexandriei din Costești, în urma căruia două persoane au fost rănite și transportate la spital.
Potrivit surselor publicației ePitești.ro, rezultatele analizelor efectuate în urma recoltării probelor biologice ar fi indicat faptul că polițistul implicat în accident ar fi avut o alcoolemie peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, prag de la care fapta intră în sfera penală.
Vă reamintim că, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș pe data după producerea accidentului, un polițist în vârstă de 53 de ani, din Costești, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa din direcția Rociu către Costești, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Recea.
În urma impactului, ambii șoferi au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
La momentul producerii accidentului, polițiștii au precizat că șoferul de 53 de ani are calitatea de polițist în cadrul Poliției Orașului Costești.
Din cauza stării medicale în care se afla după accident, acesta nu a putut fi testat, la acel moment, cu aparatul etilotest, fiind dispusă recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Potrivit informațiilor obținute de ePitești.ro, valoarea alcoolemiei stabilită în urma analizelor de laborator ar depăși limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge, situație care atrage răspunderea penală.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Amănunte pe marginea subiectului puteți re(citi) în materialel realizate de ePitești.ro – AICI, AICI și AICI.









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)


