Oficial/Poliția. Scene de coșmar în Argeș! Cum s-a petrecut nenorocirea
Într-un comunicat oficial, IPJ Argeș a transmis că un tragic accident a avut loc în această dimineață pe un drum comunal din localitatea Stolnici, județul Argeș, în urma căruia o femeie de 50 de ani a decedat.
Evenimentul a fost transmis în exclusivitate de publicația noastră, AICI: Argeș/Exclusiv. Accident mortal, un om a murit într-un mod bizar!
Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, un bărbat de 22 de ani, din Costești, se afla la volanul unei autoutilitare, iar în momentul în care a manevrat vehiculul cu spatele, nu s-a asigurat corespunzător și nu a fost dirijat de o altă persoană.
Astfel, bărbatul a surprins și lovit femeia care se deplasa pe partea din spate a autoutilitarei.
Echipele de intervenție au fost alertate imediat, însă, din păcate, femeia nu a supraviețuit accidentului, fiind declarată decedată la fața locului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.
Poliția a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc acest tragic eveniment rutier.