263 x 587 eurial

Pitești. Așa s-a produs accidentul din Trivale! Doi tineri, răniți

Pitești. Așa s-a produs accidentul din Trivale! Doi tineri, răniți

Update, ora 19.04

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 LA COCOS

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au intervenit în această după-amiază la un accident rutier produs pe bulevardul Libertății, în zona intersecției cu strada Zimbrului din cartierul Trivale.

Potrivit verificărilor preliminare, un bărbat de 44 de ani, din Pitești, aflat la volanul unui autoturism, ar fi efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă regulamentar din sens opus de un tânăr de 29 de ani.

În urma impactului, motocicleta s-a dezechilibrat, iar conducătorul acesteia și pasagera sa, o tânără de 25 de ani, au suferit leziuni ușoare.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Știre inițială, ora 18.48

Un accident rutier a avut loc în această zi în cartierul Trivale din municipiul Pitești, după ce un autoturism și o motocicletă au intrat în coliziune.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222 LA COCOS

Detalii despre acest subiect puteți re ( citi)AICI.

La fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști pentru acordarea primului ajutor și efectuarea cercetărilor.

Potrivit surselor epitesti,șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 44 de ani, ar fi schimbat direcția de mers prin efectuarea unui viraj la stânga fără să se asigure corespunzător, moment în care a intrat în impact cu motocicleta.

În urma accidentului, doi tineri aflați pe motocicletă, un bărbat de 29 de ani și o femeie de 25 de ani, au suferit escoriații la nivelul palmelor și genunchilor.

Rănile nu au fost grave, însă aceștia au fost evaluați de echipajele medicale sosite la intervenție.

În urma impactului au existat și scurgeri de combustibil de la motocicletă pe carosabil, pompierii intervenind pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru curățarea zonei.

Pitești. Așa s-a produs accidentul din Trivale! Doi tineri, răniți

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova
570x90px https://hevy.ro/
263 x 587 eurial