Un accident rutier deosebit de grav s-a produs astăzi, în municipiul Câmpulung, unde un microbuz destinat transportului de persoane a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac.
Mai multe detalii puteți (re) citi AICI, AICI și AICI.
În urma impactului, un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața, iar alte 13 persoane au fost rănite.
Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, microbuzul era condus de un bărbat de 83 de ani, din Câmpulung, care se deplasa pe strada Petre Zamfirescu, dinspre cartierul Grui către Stadionul Municipal.
Din primele cercetări reiese că, în împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate, posibil pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă ușoară la stânga, pe un sector de drum cu înclinație accentuată, șoferul a pierdut controlul direcției de mers.
Autovehiculul a ieșit în afara carosabilului, în partea dreaptă a sensului de deplasare, și s-a izbit de un copac.
În urma accidentului, pasagerul aflat pe locul din dreapta-față, un bărbat de 57 de ani din București, a decedat.
Este vorba despre Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al echipei.
Șoferul microbuzului a fost grav rănit, fiind preluat în stare de inconștiență de echipajele medicale și transportat inițial la spital, ulterior fiind transferat la o unitate medicală din București.
Printre victime se numără și șase bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 58 de ani, din București și județul Ilfov, membri ai personalului unui club sportiv.
De asemenea, au fost răniți șase tineri, membri ai lotului aceluiași club sportiv, cu vârste de 15, 16, 17 și 18 ani.
- Accident mortal la Câmpulung. Poliția Argeș: Șoferul de 83 de ani al microbuzului este în stare gravă. Cum s-a produs tragedia în care a murit Constantin Covaciu de la Dinamo
- Spitalul Județean Pitești, anunț despre pacientul transferat după accidentul mortal de la Câmpulung
- Constantin Covaciu a murit în accidentul de la Câmpulung. Dinamo: Șoferul ar fi făcut infarct la volan
Din cauza stării medicale, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind dispusă recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea eventualei alcoolemii.
La cercetarea la fața locului au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș, precum și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1001.jpeg)










