Noapte tensionată la București. Bogdan Mătușoiu, unul dintre cei mai cunoscuți stomatologi din Pitești, care deține o clinică privată în oraș, este cercetat după ce ar fi încercat să intre cu mașina în poarta Ambasadei Rusiei, în noaptea de 23 octombrie 2025, conform FinanciarPress.ro.
Potrivit informațiilor transmise de Jandarmeria Capitalei, bărbatul a fost observat de jandarmul aflat în postul de pază, care l-a somat verbal și a reușit să îl oprească înainte de a produce pagube.
În scurt timp, două echipaje de intervenție de la Jandarmerie și Serviciul Român de Informații au ajuns la fața locului.
Sursele arată că medicul ar fi încercat să plece de la locul incidentului, însă a fost blocat și imobilizat de forțele de ordine.
Testat pozitiv la două substanțe interzise
Conform unor surse judiciare citate de FinanciarPress.ro, Bogdan Mătușoiu a fost testat antidrog, iar rezultatul preliminar ar fi indicat prezența a două substanțe interzise – benzodiazepină și amfetamină.

Stomatolog piteștean, gest șocant!
Medicul a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru recoltarea probelor biologice. Rezultatele oficiale urmează să fie comunicate în perioada următoare.
Permis suspendat, dar cu drept de circulație
Surse din anchetă susțin că Mătușoiu avea permisul de conducere suspendat în urma unei abateri comise la începutul lunii octombrie, dar se afla încă în perioada de valabilitate a dovezii înlocuitoare, care îi permitea să conducă timp de 15 zile.
În prezent, ancheta este în desfășurare, iar până la acest moment nu au fost dispuse măsuri preventive împotriva medicului.
Medic cu peste două decenii de experiență
Bogdan Mătușoiu este unul dintre stomatologii cu experiență și notorietate din Pitești, activând de peste 20 de ani în domeniu. Acesta deține o clinică privată și este cunoscut pentru activitatea sa profesională în mediul medical local, mai notează sursa citată.
Foto princial: Descriptiv
Foto articol: financiarpress.ro










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)
