263×587 MAIA

Tragedie. A căzut cu mașina în șanț și a murit pe loc!

Tragedie. A căzut cu mașina în șanț și a murit pe loc!

Un grav accident rutier a avut loc marți, în municipiul Râmnicu Vâlcea, soldat cu decesul unui bărbat în vârstă de 75 de ani.

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222

Incidentul s-a petrecut pe strada Calea București, din Râmnicu Vâlcea, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, iar unul dintre ele a căzut într-un șanț cu o adâncime de aproximativ doi metri.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, la fața locului au intervenit rapid mai multe echipaje de pompieri și paramedici din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea.

Salvatorii au găsit o persoană încarcerată în autoturismul căzut în șanț, pe care au reușit să o extragă în scurt timp.

Victima, un bărbat în stare de inconștiență, a fost predată echipajelor medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, echipajul medical a constatat decesul șoferului.

Conform polițiștilor rutieri, bărbatul, localnic din Râmnicu Vâlcea, a pierdut controlul direcției de mers, autoturismul său părăsind partea carosabilă și prăbușindu-se în șanț.

Ancheta este în desfășurare, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

IMM 930×122
555×222 LA COCOS

Din primele informații, o posibilă cauză a pierderii controlului ar putea fi o afecțiune medicală apărută în timpul condusului.

Cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei.

Tragedie. A căzut cu mașina în șanț și a murit pe loc!

Sursa: Seîntâmplăînvâlcea

New Profesional Consult 570×90
263×587 grota rece