Argeș. Descoperire șocantă! Murise deja!
O tragedie a avut loc astăzi, în jurul orei 21:00, în localitatea Căteasca, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 67 de ani, originar din județul Olt, a fost găsit spânzurat în curtea gospodăriei rudelor la care era cazat temporar.
Potrivit primelor informații, bărbatul suferea de mai multă vreme de afecțiuni medicale grave.
În urmă cu aproximativ șase luni, din cauza unei forme avansate de artroză, a suferit o intervenție chirurgicală care a dus la amputarea unui picior.
De atunci, starea sa de sănătate s-a degradat treptat, iar eforturile de recuperare au fost dificile.
Conform surselor noastre, bărbatul nu a dat niciun semn că ar intenționa să-și pună capăt zilelor.
Nu a lăsat niciun bilet de adio și nu s-a manifestat în mod evident că ar fi copleșit de o suferință psihică.
Totuși, o posibilă cauză ar putea fi problemele medicale, de care se temea că l-ar fi transformat într-o povară pentru cei din jur.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul.
Corpul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.











