O amplă operațiune a polițiștilor și procurorilor DIICOT din Pitești a avut loc marți, 3 noiembrie, în șapte județe și în București. Anchetatorii au pus în aplicare 65 de mandate de percheziție într-un dosar care vizează o grupare specializată în înșelăciuni cu transporturi de marfă, fals informatic și spălarea banilor.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării ar fi deturnat aproximativ 70 de transporturi, atât în România, cât și în alte state europene. Prejudiciul estimat se ridică la 9 milioane de euro.
65 de percheziții, inclusiv în Argeș. Ancheta, extinsă în șapte județe
Acțiunea a fost coordonată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești. Perchezițiile au avut loc în Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Dolj, Prahova și Bihor, dar și în București.
Dintre cele 65 de descinderi, 14 au fost efectuate în baza unor ordine europene de anchetă emise de autoritățile judiciare din Belgia.
Dosarul vizează constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor.
Cum ar fi fost deturnate transporturile de marfă
Potrivit probelor strânse în anchetă, gruparea ar fi fost constituită în martie 2024, de cinci persoane. Ulterior, alți aproximativ 30 de membri ar fi aderat la aceasta.
Schema ar fi funcționat prin intermediul mai multor societăți comerciale administrate sau controlate de membrii grupării. Aceștia ar fi contractat transporturi de mărfuri din România și din străinătate, iar după preluarea încărcăturilor, bunurile ar fi fost însușite în mod fraudulos.
Anchetatorii susțin că membrii aveau roluri bine stabilite: unii se ocupau de contractarea curselor, alții identificau transporturile cu mărfuri valoroase, preluau încărcăturile, schimbau remorcile sau se ocupau de valorificarea bunurilor.
Pentru a-și duce planurile la îndeplinire, suspecții ar fi folosit documente de identitate false, acte de transport și certificate falsificate, precum și plăcuțe de înmatriculare contrafăcute.

Schimbau remorcile și reclamau ulterior dispariția mărfii
Una dintre metodele descrise de anchetatori presupunea mutarea încărcăturii din vehiculul care efectua transportul într-un alt camion sau ansamblu rutier. Ulterior, ar fi fost anunțată poliția cu privire la dispariția mărfii.
O altă metodă presupunea înlocuirea semiremorcilor. Membrii grupării ar fi decuplat remorca încărcată și ar fi atașat una asemănătoare, inclusiv ca aspect și culoare. În unele cazuri, ar fi fost schimbate și plăcuțele de înmatriculare, iar apoi era reclamat furtul semiremorcii.

Anchetatorii au identificat și situații în care șoferii ar fi pretins că au lăsat remorca într-un anumit loc din cauza unor defecțiuni la capul tractor, pentru ca ulterior să reclame dispariția acesteia.
Prejudiciu de 9 milioane de euro. Mărfuri din mai multe categorii, vizate
În cei peste doi ani de activitate investigată, gruparea ar fi deturnat aproximativ 70 de transporturi de marfă. Încărcăturile ar fi conținut electronice, electrocasnice, materii prime, cereale, produse cosmetice, băuturi alcoolice și nealcoolice, precum și alte bunuri de larg consum.

Faptele ar fi fost comise atât în România, cât și în alte state europene, în special în Belgia. Prejudiciul total estimat de anchetatori este de aproximativ 9 milioane de euro.
Pentru documentarea activității, autoritățile române și belgiene au constituit, în februarie 2026, sub egida EUROJUST, o Echipa Comună de Anchetă (JIT).
Audierile persoanelor vizate au loc la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul mai multor structuri ale Poliției Române și Jandarmeriei. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege.










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

