Dezastru chiar la inaugurare! O pasarelă plină cu oameni s-a prăbușit
Un incident grav a avut loc la Călărași, în timpul evenimentului „Zilele Dunării”, după ce o pasarelă recent construită s-a prăbușit chiar în ziua în care era inaugurată.
În momentul producerii incidentului, pe structură se aflau mai mulți turiști, care au căzut în apă odată cu cedarea acesteia.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de salvare, pompieri și cadre medicale, care au acordat primul ajutor victimelor și au evaluat starea acestora.
Șase persoane au fost transportate la spital
Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, persoanele implicate în incident aveau vârste cuprinse între 2 și 33 de ani.
La sosirea echipajelor medicale, toate erau conștiente și cooperante.
Doi adulți și patru minori, cu vârste între 4 și 16 ani, au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
De asemenea, un copil de doar doi ani a primit îngrijiri la fața locului, fiind ulterior transportat la spital pentru evaluări suplimentare.
A fost deschis dosar penal
În urma prăbușirii pasarelei, autoritățile au izolat complet zona și au restricționat accesul publicului pe celelalte pontoane din port, pentru a preveni producerea altor incidente.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și desfășoară cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.
Sursa: româniatv.net






![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




