Comuna Pesac, din județul Timiș, este în doliu după moartea neașteptată a primarului Cornel Toma.
Edilul, care împlinise recent 57 de ani, pe 9 mai, a fost găsit fără viață în locuința sa în cursul zilei de luni, 1 iunie.
Potrivit primelor informații, lui Cornel Toma i s-ar fi făcut rău în baia casei, existând suspiciunea că decesul ar fi survenit în urma unui infarct.

Cauza exactă a morții urmează să fie stabilită de medicii legiști, în urma efectuării autopsiei.
Vestea dispariției sale a șocat întreaga comunitate locală, pe care a condus-o timp de aproape două decenii. Cornel Toma se afla la cel de-al cincilea mandat de primar și era considerat unul dintre cei mai longevivi edili din județul Timiș.
Acesta conducea administrația locală din Pesac încă din anul 2008, iar în urma alegerilor din 2024 obținuse un nou mandat.
Membru al Partidului Social Democrat, Cornel Toma a fost apreciat atât de colegii săi din administrație, cât și de locuitorii comunei, fiind implicat activ în proiectele de dezvoltare ale localității.
Organizația PSD Timiș a confirmat decesul și a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și comunității afectate de această pierdere.
„Cu profundă durere în suflet, ne luăm rămas-bun de la colegul nostru, Cornel Toma. PSD Timiș a pierdut astăzi nu doar un coleg de nădejde, ci un prieten, un om dedicat comunității sale: Cornel Toma, primarul comunei Pesac. Suntem alături de familia îndoliată și de întreaga comunitate din Pesac în aceste momente de cumplită încercare. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții organizației județene.
În cei aproape 20 de ani petrecuți la conducerea Primăriei Pesac, Cornel Toma a coordonat numeroase proiecte administrative și de infrastructură, devenind una dintre cele mai stabile și respectate prezențe din administrația locală timișeană.
Moartea sa lasă un gol profund în comunitate, iar numeroase mesaje de condoleanțe au început să fie transmise de colegi, prieteni și locuitori ai comunei care l-au cunoscut și apreciat de-a lungul anilor.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Doliu imens în PSD! Un primar a murit la doar 57 de ani!
Sursa: stiripesurse.ro













