Drama la Curtea de Argeş! A fost găsit mort în apartament!
O intervenție de urgență a pompierilor a avut loc în urmă cu puțin timp, în municipiul Curtea de Argeș, după ce autoritățile au fost solicitate pentru deblocarea ușii unui apartament.
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au fost nevoite să forțeze accesul în imobil.
După pătrunderea în interior, salvatorii au descoperit un bărbat, în vârstă de aproximativ 63 de ani, care nu mai prezenta semne vitale.
Din primele informații, nu au fost identificate elemente care să indice cu certitudine cauzele decesului.
În astfel de situații, procedurile prevăd sesizarea organelor de poliție, care urmează să efectueze cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul.
De asemenea, trupul neînsuflețit va fi preluat de reprezentanții serviciului de medicină legală, urmând să fie efectuată necropsia care va stabili cauza exactă a morții.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)



