Exclusiv/Pitești: Sfârșit dramatic pentru un bărbat
Momente dramatice, în această zi, pe strada Burebista din Pitești, unde mai multe echipaje de intervenție au fost solicitate după ce un bărbat nu a mai putut fi contactat.
Pompierii au deblocat ușa apartamentului și au intrat pentru a vedea în ce stare se află bărbatul.
La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri, inclusiv o autoscară, precum și un echipaj SMURD. În zonă se află și polițiști, care efectuează verificări.
Bărbat de aproximativ 78 de ani, găsit decedat
Conform informațiilor de la fața locului, după pătrunderea în locuință, salvatorii au găsit un bărbat în vârstă de aproximativ 78 de ani decedat.
Potrivit informațiilor obținute de ePitești.ro, bărbatul ar fi decedat încă de ieri, însă informația nu a fost confirmată oficial până în acest moment.
Polițiștii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat
În paralel cu intervenția medicală, polițiștii au făcut verificări la fața locului pentru a stabili împrejurările în care bărbatul a fost găsit în această stare.

La acest moment, nu sunt cunoscute informații privind cauza exactă a decesului. Aceasta urmează să fie stabilită în urma procedurilor specifice.

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)










