Forțe de ordine mobilizate în Argeș! Jandarmii ies în stradă!
În acest sfârșit de săptămână, Jandarmeria Argeș, cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova, va fi prezentă în teren pentru a asigura ordinea publică în cadrul mai multor evenimente desfășurate în județul Argeș.
Misiunile se vor desfășura în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, în perioada 19-20 iulie 2025, jandarmii vor acționa pentru buna desfășurare a următoarelor manifestări:
– Zilele Municipiului Câmpulung, un eveniment cultural-artistic așteptat de comunitate;
– Campionatul Național de Autocross – Trofeul La Heleșteu, ce va avea loc în comuna Schitu Golești;
– Târgurile anuale de Sfântul Ilie, organizate în comuna Băbana și orașul Costești.
Pentru siguranța participanților, jandarmii fac următoarele recomandări:
– Adoptarea unui comportament civilizat, respectarea indicațiilor forțelor de ordine și ale organizatorilor;
– Atenție sporită la bunurile personale – genți, poșete, bagaje;
– Supravegherea copiilor, pentru a preveni rătăcirea acestora sau producerea unor accidente.
Jandarmeria Argeș reamintește cetățenilor că pot solicita sprijin în orice moment, fie prin apelarea numărului de urgență 112, fie prin contactarea celei mai apropiate patrule de jandarmi, în cazul în care sunt victime sau martori ai unor fapte antisociale.
Reprezentanții instituției transmit că vor fi alături de comunitate pentru a asigura desfășurarea evenimentelor într-un climat de siguranță și normalitate.












