263 x 587 eurial

Incendiu grav la un târg auto!

Incendiu de proporții în Constanța: Sute de baloți de paie și 500 de tone de cereale ard într-o hală

Un incendiu de amploare a izbucnit ieri, 5 septembrie, în zona parcului unui târg auto din localitatea Cumpărătura, județul Suceava.

Flăcările au cuprins mai multe materiale combustibile depozitate în apropiere, iar intervenția pompierilor a fost necesară pentru limitarea și stingerea focului.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Potrivit informațiilor furnizate de pompieri, incendiul a afectat paleți din lemn, anvelope, mase plastice, hârtie, carton și alte materiale inflamabile aflate în zonă.

La locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere.

Militarii au reușit să localizeze incendiul și au continuat acțiunea pentru lichidarea ultimelor focare, astfel încât flăcările să nu se extindă și mai mult.

În urma incendiului au fost distruse cantități importante de materiale combustibile.

Totodată, două semiremorci auto au fost degradate, împreună cu materialele din lemn și plastic care se aflau în interiorul acestora.

Primele verificări indică faptul că incendiul ar fi pornit de la un foc aprins în aer liber.

Vântul puternic ar fi favorizat propagarea rapidă a flăcărilor către materialele combustibile depozitate în apropiere.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA

Autoritățile urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incendiul.

Incendiu grav la un târg auto!

Sursa: observatornews.ro

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Eurial 263×587