Un incident care putea să aibă urmări mult mai grave s-a produs în urmă cu puțin timp în Pădurea Trivale din Pitești, în zona Palatul Copiilor – Direcția Silvică Argeș, acolo unde un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină pentru acordarea de îngrijiri medicale unui minor.
Potrivit informațiilor obținute de la fața locului, ar fi vorba despre un copil în vârstă de aproximativ 11 ani, care s-ar fi accidentat după ce a coborât o pantă din zonă cu bicicleta.
Din primele date, băiatul ar fi pierdut controlul și ar fi căzut, existând suspiciunea unei fracturi sau luxații la nivelul unui braț, în urma impactului.
La fața locului a intervenit rapid un echipaj SMURD, paramedicii acordând primele îngrijiri medicale minorului. Acesta a fost evaluat, stabilizat și preluat pentru investigații suplimentare.
Cel mai probabil, copilul urmează să fie transportat la spital pentru investigații amănunțite și îngrijiri medicale de specialitate, pentru stabilirea exactă a gravității leziunilor suferite.
Zona este frecventată zilnic de copii și adolescenți veniți la plimbare sau la coborâri cu bicicleta, motiv pentru care se impune o atenție sporită, mai ales pe traseele în pantă, unde un moment de neatenție poate duce la accidente serioase.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)



