Așa cum v-am informat în exclusivitate AICI, un bărbat și-a pierdut viața în această dimineață, după ce a căzut de la înălțime, dintr-o nacelă.
Tragedia a avut loc în comuna Suseni, în timp ce victima se afla la muncă și efectua lucrări de mentenanță la sistemul de iluminat public.
În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat
,,Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați despre căderea de la înălțime a unui bărbat, dintr-o nacelă, pe raza comunei Suseni.
În ciuda intervenției echipajelor medicale, bărbatul, căruia i-au fost acordate îngrijiri, a decedat.
Nenorocire în Argeș/ Poliția, oficial: Moarte înfiorătoare la locul de muncă!
În cauză cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești.
Cel în cauză a fost identificat ca fiind un bărbat de 48 de ani, din Oarja, care desfășura activități de mentenanță la iluminatul public de pe raza localității Suseni.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192, 349 și 350 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.”, transmite Poliția Argeș.