Pitești. Tânăr găsit inconștient în Centru, amendat după 3 zile!
În perioada 08 – 14 septembrie 2025, Poliția Locală Pitești a desfășurat acțiuni ample pentru menținerea ordinii publice, a curățeniei și disciplinei pe raza municipiului.
Tânăr găsit căzut, prins apoi cerșind în centru
Tot în această perioadă, pe 10 septembrie, o patrulă din zona centrală a găsit, în spatele Filarmonicii, o persoană inconștientă, lângă care se aflau resturi vegetale cu miros specific.

Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a fost preluat de ambulanță.
Trei zile mai târziu, acesta a fost depistat cerșind și a fost sancționat cu amendă de 100 de lei.
Amenzi pentru gunoaie aruncate ilegal în Pitești
Serviciul Ordine Publică a monitorizat zonele cu focare de infecție cauzate de depozitarea ilegală a deșeurilor.

Controalele efectuate pe străzile Mioarei, Carpenului, Alunului, Tineretului, dar și pe Calea Craiovei și Calea Bascovului s-au soldat cu 12 sancțiuni contravenționale, cu valori cuprinse între 1.000 și 1.500 lei.

Vehicule abandonate ridicate
Pe linie rutieră, Serviciul Siguranța Rutieră a continuat acțiunile de ridicare a autovehiculelor abandonate.

În data de 15 septembrie, un autoturism Dacia Logan a fost ridicat de pe strada Emil Racoviță și transportat la sediul ADP.
Disciplina în construcții și comerț
Serviciul Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale a verificat disciplina în construcții, afișajul stradal, activitățile comerciale din piețe și respectarea acordurilor pentru ocuparea domeniului public.
În urma controalelor au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.900 lei.
Măsuri pentru siguranța comunității
Reprezentanții Poliției Locale Pitești transmit că acțiunile de monitorizare și control vor continua, pentru a asigura un climat de siguranță și respectarea normelor de conviețuire socială în municipiu.
Foto principal: descriptiv
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


