263 X 587 CUMPANA 1

Poliția Argeș/Oficial despre bărbatul care a murit înecat lângă Piața Găvana, Pitești!

Poliția Argeș/Oficial despre bărbatul care a murit înecat lângă Piața Găvana, Pitești!

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Ungheni, și-a pierdut viața astăzi, 9 iunie, într-un incident petrecut în cartierul Găvana din municipiul Pitești.

Mai multe detalii exclusive puteți (re) citi AICI și AICI.

New Profesional Consult 930 x 122
555*222 supernova

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, oamenii legii au fost sesizați după ce bărbatul a acuzat o stare de rău, posibil specifică unei persoane care se îneacă cu alimente.

În ciuda intervenției, acesta a decedat.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, care au stabilit identitatea victimei.

Pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

De asemenea, autoritățile au anunțat că va fi efectuată o autopsie medico-legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Recomandările polițiștilor privind acordarea primului ajutor

În contextul acestui eveniment tragic, polițiștii argeșeni au transmis o serie de recomandări privind acordarea primului ajutor în situații de urgență.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Posada Curtea de Arges 555×222

Specialiștii subliniază că, înainte de a interveni pentru ajutorarea unei persoane aflate în dificultate, este esențial să fie evaluat mediul înconjurător pentru a evita expunerea salvatorului la eventuale pericole.

Totodată, persoana care intervine trebuie să evalueze rapid starea victimei, verificând dacă aceasta este conștientă, respiră și poate comunica, fără a o mișca inutil în cazul existenței unor posibile traumatisme.

Un alt pas esențial este apelarea numărului unic de urgență 112 și furnizarea cât mai exactă a informațiilor despre locație și starea victimei.

Până la sosirea echipajelor specializate sau a unei persoane instruite în acordarea primului ajutor, martorii sunt încurajați să rămână alături de victimă și să urmeze instrucțiunile primite de la operatorii serviciului de urgență.

Polițiștii atrag atenția că, în cazul accidentelor rutiere sau al altor situații cu risc de traumatisme, victimele nu trebuie mutate decât dacă există un pericol iminent.

De asemenea, autoritățile reamintesc importanța recunoașterii semnelor unei obstrucții a căilor respiratorii și a cunoașterii manevrei Heimlich, care poate salva vieți în cazurile de sufocare.

Reprezentanții IPJ Argeș precizează că noțiunile de prim ajutor fac parte din pregătirea teoretică necesară obținerii permisului de conducere și subliniază că instruirea continuă a polițiștilor în acest domeniu se desfășoară încă din septembrie 2022, în colaborare cu pompierii SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Poliția Argeș/Oficial despre bărbatul care a murit înecat lângă Piața Găvana, Pitești!

570×90 LA COCOS
263×587 MAIA