S-a emis RO-ALLERT în Argeș!
Autoritățile au fost sesizate cu privire la prezența unor urși în comuna Arefu, în apropierea Barajului Vidraru.
Pentru siguranța cetățenilor și prevenirea unor incidente nedorite, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația aflată în zona vizată.
Recomandăm locuitorilor și turiștilor să evite deplasările în zonă, să nu încerce să se apropie de animale pentru fotografii sau filmări și să nu le hrănească sub nicio formă.
Prezența urșilor poate reprezenta un pericol real, mai ales în zonele frecventate de oameni.
În sprijinul populației, un echipaj SMURD este prezent în zonă, pregătit să acorde asistență medicală în caz de necesitate.
Instituțiile competente monitorizează permanent situația și vor interveni prompt dacă apar evoluții care necesită măsuri suplimentare.
Reiterăm importanța respectării recomandărilor autorităților și apelăm la responsabilitate din partea tuturor cetățenilor pentru a evita orice incident.













