Tragedie în Bucegi: ciobanul care a găsit trupul turistului britanic a murit în aceeași zonă
Un cioban în vârstă de 47 de ani a fost găsit mort în Munții Bucegi, la aproximativ zece zile după ce participase la găsirea trupului turistului britanic George Smyth. Bărbatul a fost descoperit în zona traseului Valea Porții – Valea Ciubotea – Vârful Omu.
Primele informații indică faptul că acesta ar fi căzut de pe o stâncă. Trupul prezenta mai multe răni, iar anchetatorii urmează să stabilească exact cauza decesului.
A ajuns printre primii la trupul turistului britanic
Cazul este cu atât mai tulburător cu cât ciobanul se număra printre persoanele care au ajuns primele la rămășițele lui George Smyth, turistul britanic de 18 ani dispărut în noiembrie 2025.
Trupul tânărului a fost descoperit în aceeași zonă montană, după luni de căutări. La doar aproximativ zece zile distanță, ciobanul și-a pierdut viața în același masiv.
Ancheta continuă
Polițiștii din Stațiunea Bran au fost alertați duminică, în jurul orei 11:00, cu privire la existența unei persoane decedate într-o zonă montană.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov pentru necropsie, care urmează să stabilească exact cauza morții.
Cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Sursa: stiripesurse.ro
Foto: descriptiv
Tragedie în Bucegi: ciobanul care a găsit trupul turistului britanic a murit în aceeași zonă

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)




![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)