O nouă tragedie s-a produs astăzi, în Munții Bucegi, unde un turist în vârstă de 64 de ani, din București, și-a pierdut viața în apropierea Vârfului Caraiman, după ce a suferit un stop cardio-respirator.
Potrivit informațiilor transmise de salvamontiști, echipa Salvamont aflată de serviciu pe Platoul Bucegi a intervenit în cel mai scurt timp posibil și a început imediat manevrele de resuscitare.
Salvatorii au aplicat protocolul medical complet, inclusiv utilizarea defibrilatorului, însă, din păcate, toate eforturile au fost în zadar.
Pe baza informațiilor transmise de echipa aflată la fața locului, medicul de serviciu din cadrul Dispeceratului Medical a declarat decesul turistului.
Trupul neînsuflețit urmează a fsot evacuat pe cale terestră și predat Institutului de Medicină Legală pentru efectuarea procedurilor specifice.
Acesta este al șaselea deces înregistrat de la începutul anului în zona montană, un bilanț care atrage din nou atenția asupra riscurilor existente pe traseele montane, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale sau în condiții solicitante.
Tragedie în munți! Și-a pierdut viața!
Sursa: Facebook Salvamont Prahova
Foto: Descriptiv












