New Profesional Consult 263×587

Pod spectaculos pe autostrada mult așteptată de români! Legătura importantă dintre două zone-cheie ale țării

Legătura importanta dintre doua zon-cheie aslte tarii Pod spectaculos pe autostrada mult așteptată de români! Legătura importantă dintre două zone-cheie ale țării

Lucrările la Autostrada Sibiu – Făgăraș (A13) continuă pe toate cele patru tronsoane, iar pe unul dintre cele mai complexe poduri de pe traseu a început montarea ultimului segment metalic al arcului. Întreaga autostradă, cu o lungime de aproximativ 68 de kilometri, are ca termen de finalizare anul 2028.

Anunțul a fost făcut recent de Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222

Pod de 164 de metri, în lucru pe tronsonul Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus

Structura este construită peste afluentul Ghirloțelul Sec, la kilometrul 37+850 al tronsonului 3, între Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus. Podul are o lungime de 164 de metri, o deschidere de 160 de metri și o înălțime de 32 de metri.

Potrivit datelor prezentate de șeful CNAIR, stadiul fizic al podului a ajuns la 72%. După montarea arcului metalic, constructorul va continua cu îndepărtarea turnurilor temporare de susținere, montarea predalelor și realizarea plăcii de suprabetonare.

Pe același tronson sunt construite alte două poduri în arc metalic. Unul, peste pârâul Gârlățel, are 200 de metri lungime și un stadiu de execuție de 52%. Celălalt, peste drumul județean 107 și pârâul Drăguș, are 160 de metri și a ajuns la un stadiu fizic de 54,96%.

Pe șantierul tronsonului 3 sunt mobilizați 558 de muncitori și 182 de utilaje. Stadiul general al lucrărilor pe această porțiune este de 52,23%, conform evz.ro.

În ce stadiu sunt cele patru tronsoane ale autostrăzii

Conform datelor comunicate de CNAIR, progresul fizic diferă de la o secțiune la alta.

– Boița – Avrig – Mârșa: 14,25 kilometri, stadiu de 28,01%.

– Avrig – Mârșa – Arpașu de Jos: 19,92 kilometri, stadiu de 53,49%.

New Profesional Consult 930 x 122
Posada Curtea de Arges 555×222

– Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus: 17,61 kilometri, stadiu de 52,23%.

– Sâmbăta de Sus – Făgăraș: 16,27 kilometri, stadiu de 42,61%.

Ultimul tronson include și un drum de legătură cu DN1, cu o lungime de 5,65 kilometri.

Când ar trebui să fie gata Autostrada Sibiu – Făgăraș

Potrivit CNAIR, cele patru tronsoane trebuie finalizate în 2028. Contractele pentru construirea autostrăzii au o valoare totală de aproximativ 6,4 miliarde de lei, fără TVA, și sunt finanțate prin Programul Transport.

După finalizare, A13 va asigura o legătură rutieră între zona Sibiului și Făgăraș, cu rol în conectarea regiunii la rețeaua de transport din centrul țării. Proiectul este considerat important pentru deplasările dintre Sibiu, Făgăraș și Brașov, precum și pentru conexiunile rutiere spre alte regiuni ale României.

Pod spectaculos pe autostrada mult așteptată de români! Legătura importantă dintre două zone-cheie ale țării

Foto: Facebook/Irinel Ionel Scrioșteanu

570 X 90 CAPRA 3
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti