[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Atenție în Munții Făgăraș! Risc crescut de avalanșe

Atenție în Munții Făgăraș! Risc crescut de avalanșe

Atenție în Munții Făgăraș! Risc crescut de avalanșe

Salvamont Argeș atrage atenția turiștilor și alpiniștilor care intenționează să urce în Munții Făgăraș asupra condițiilor dificile și riscurilor crescute din zona de creastă.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

În prezent, în masivul Făgăraș, la altitudini de peste 2.000 de metri, s-a depus un strat consistent de zăpadă proaspătă, moale și instabilă, care îngreunează deplasarea și crește semnificativ pericolul de alunecare sau avalanșă.

„Atenție și prudență! În creasta Făgărașului este un strat de zăpadă consistent, moale, care face deplasarea foarte anevoioasă.

La traversarea versanților sau pe vâlcele pot apărea curgeri de mici și medii dimensiuni, suficiente pentru a dezechilibra o persoană și a o transporta spre vale, lovind-o de stânci sau aruncând-o peste vreo săritoare”, transmit reprezentanții Salvamont Argeș.

Potrivit Buletinului Nivometeo, în ultimele două zile s-au înregistrat ninsori de 10-20 de centimetri, iar pe alocuri cantitățile au depășit 40 de centimetri.

Noul strat s-a depus peste zăpada mai veche, deja umezită și parțial înghețată, ceea ce favorizează alunecarea straturilor la supraîncărcări.

La altitudini de peste 2.300 de metri, temperaturile pozitive din timpul zilei și înghețul nocturn duc la formarea crustelor de gheață, care persistă și în orele amiezii.

Pe anumite văi s-au format acumulări de zăpadă de până la 60–80 de centimetri, zone în care se pot produce curgeri sau avalanșe de mici și medii dimensiuni.

930×122 https://hevy.ro/
Posada Curtea de Arges 555×222

Sub altitudinea de 1.800 de metri, stratul de zăpadă este redus și stabilizat, însă Salvamont recomandă prudență și echipament adecvat, mai ales pentru turiștii care parcurg trasee alpine în zona superioară a masivului.

Salvamont Argeș le reamintește tuturor celor care intenționează să urce în munte să verifice permanent buletinele nivometeorologice, să evite deplasarea pe creste sau văi abrupte în condiții de vizibilitate redusă și să anunțe traseul ales înainte de plecare.

Atenție în Munții Făgăraș! Risc crescut de avalanșe

570×90 MAIA
263×587.jpg La COCOS