BIPA, magazinul cu prețuri mici deschis recent la Argeș Mall Pitești, se extinde în România! În ce orașe pregătește inaugurări
Lanțul de drogherii BIPA, parte a grupului german REWE, continuă extinderea pe piața din România. Compania pregătește deschiderea unor magazine în Voluntari, Pantelimon și Turnu Măgurele, iar pentru noile unități a început deja recrutarea de personal, scrie economica.net.
BIPA a intrat pe piața românească la începutul anului 2026 și își dezvoltă treptat rețeaua de magazine. Compania se poziționează pe segmentul produselor de îngrijire, frumusețe și sănătate, concurând pe piața locală cu retailerul german dm.
Pentru magazinele pregătite la Voluntari și Turnu Măgurele, compania caută manageri. Candidații trebuie să aibă experiență în vânzări și în coordonarea unei echipe, dar și orientare către clienți și rezultate.
La Pantelimon, BIPA recrutează lucrători comerciali pentru noul magazin.
Posturile vin cu mai multe beneficii, printre care tichete de masă, asigurare medicală privată și zile suplimentare de concediu de odihnă.
La nouă luni de la intrarea pe piața locală, BIPA are deja nouă magazine în România. Prima unitate a fost deschisă pe 22 ianuarie 2026, în Mega Mall București.
În prezent, magazinele sunt în București, Chiajna, lângă Târgoviște, Sfântu Gheorghe, Bran, Slobozia, Pitești, Năvodari și Giurgiu.
BIPA este prezentă și pe alte piețe europene. Compania operează peste 500 de drogherii în Austria și 139 de magazine în Croația.
Planurile companiei nu se opresc aici. BIPA pregătește noi deschideri în Slatina, Chitila și Târgu Secuiesc, iar în Buzău și Craiova au fost deja făcute angajări pentru viitoarele magazine.
Extinderea rețelei indică o dezvoltare rapidă a brandului pe piața românească, la mai puțin de un an de la deschiderea primului magazin.
Descoperă mai multe știri care te-ar putea interesa! Am selectat pentru tine articole similare, astfel încât să fii mereu informat.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)

